Author Archive: Asko Group

Author Archives for Asko Group

Se spune că în spatele unui bărbat de succes s-ar afla întotdeauna o femeie puternică. Iar succesul necesită mai multe ingrediente, inclusiv sprijinul necondiţionat al familiei apropiate.

Cine a fost în spatele, sau mai degrabă, alături de Soichiro Honda? Astăzi o vom evoca prin intermediul unor anecdote pe Sachi Honda, femeia care i-a fost alături fondatorului imperiului Honda atât în anii de greutăţi, cât și în cei de mari realizări.

Asistent de contabilitate

Sachi a fost alături de Soichiro cu mult timp înainte de a fi fondată multinaționala cunoscută astăzi în întreaga lume. La început, în anii ’30, Soichiro coordona un mic atelier numit Art Shokai din Hamamatsu, pe care el însuși îl fondase. În momentul în care forţa de muncă a crescut la aproximativ treizeci de muncitori, Sachi, care a devenise soția lui chiar în acel an, a început să lucreze și ea pentru companie, gătind pentru cei cinci angajați care lucrau [...]

Desfășurat la mijlocul lunii martie 2017, Salonul Auto de la Geneva a reprezentat momentul ideal pentru prezentarea a numeroase premiere în industria automobilelor. Honda s-a ridicat din nou la așteptările fanilor săi și s-a remarcat prin câteva surprize de-a lungul evenimentului.

Așadar, înainte să ne îndreptăm atenția spre planurile Honda pentru următorul salon, haideți să ne asigurăm că am ținut pasul cu noutățile acestui an. Iată în câteva rânduri informațiile care nu ar fi trebuit să îți scape:

 

1. Noua generație Civic Type-R, cu 10 CP în plus față de generația anterioară

 

Noua generație de Civic Type-R se concentrează pe oferirea unei experiențe unice pentru șofer. (Alin Dincă, director vânzări Asko)

Noul Type-R păstrează configurația cu roți motrice față a vechiului model și oferă același motor 2.0 Turbo de pe generația anterioară. Acesta este însă reglat la nivel software pentru a dezvolta 320 CP (+10) la 6500 rpm. În ceea ce privește dimensiunile, [...]

  • 08.04.2017
  • Not categorized
  • Posted by
  • Comments Off on Înscriere solicitare model sh din afara ofertei

Datele tale au fost salvate!

 

În cel mai scurt timp, vei fi contactat(ă) de un reprezentant Asko.

JTNDJTIxLS0lMjBHb29nbGUlMjBDb2RlJTIwZm9yJTIwU29saWNpdGFyZSUyMGFsdGElMjBIb25kYSUyMFNIJTIwQ29udmVyc2lvbiUyMFBhZ2UlMjAtLSUzRSUwQSUzQ3NjcmlwdCUyMHR5cGUlM0QlMjJ0ZXh0JTJGamF2YXNjcmlwdCUyMiUzRSUwQSUyRiUyQSUyMCUzQyUyMSU1QkNEQVRBJTVCJTIwJTJBJTJGJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX2NvbnZlcnNpb25faWQlMjAlM0QlMjA5NDI1ODgwOTUlM0IlMEF2YXIlMjBnb29nbGVfY29udmVyc2lvbl9sYW5ndWFnZSUyMCUzRCUyMCUyMmVuJTIyJTNCJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX2NvbnZlcnNpb25fZm9ybWF0JTIwJTNEJTIwJTIyMyUyMiUzQiUwQXZhciUyMGdvb2dsZV9jb252ZXJzaW9uX2NvbG9yJTIwJTNEJTIwJTIyZmZmZmZmJTIyJTNCJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX2NvbnZlcnNpb25fbGFiZWwlMjAlM0QlMjAlMjJtSW5RQ1BfY3BuQVF2NEc3d1FNJTIyJTNCJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX3JlbWFya2V0aW5nX29ubHklMjAlM0QlMjBmYWxzZSUzQiUwQSUyRiUyQSUyMCU1RCU1RCUzRSUyMCUyQSUyRiUwQSUzQyUyRnNjcmlwdCUzRSUwQSUzQ3NjcmlwdCUyMHR5cGUlM0QlMjJ0ZXh0JTJGamF2YXNjcmlwdCUyMiUyMHNyYyUzRCUyMiUyRiUyRnd3dy5nb29nbGVhZHNlcnZpY2VzLmNvbSUyRnBhZ2VhZCUyRmNvbnZlcnNpb24uanMlMjIlM0UlMEElM0MlMkZzY3JpcHQlM0UlMEElM0Nub3NjcmlwdCUzRSUwQSUzQ2RpdiUyMHN0eWxlJTNEJTIyZGlzcGxheSUzQWlubGluZSUzQiUyMiUzRSUwQSUzQ2ltZyUyMGhlaWdodCUzRCUyMjElMjIlMj [...]

Solicitarea ta a fost trimisă cu succes!

 

În cel mai scurt timp, vei fi contactat(ă) de un reprezentant Asko Group.

JTNDJTIxLS0lMjBHb29nbGUlMjBDb2RlJTIwZm9yJTIwU29saWNpdGFyZSUyMG9mZXJ0YSUyMCUyOENpdmljJTIwNUQlMjAyMDE3JTI5JTIwQ29udmVyc2lvbiUyMFBhZ2UlMjAtLSUzRSUwQSUzQ3NjcmlwdCUyMHR5cGUlM0QlMjJ0ZXh0JTJGamF2YXNjcmlwdCUyMiUzRSUwQSUyRiUyQSUyMCUzQyUyMSU1QkNEQVRBJTVCJTIwJTJBJTJGJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX2NvbnZlcnNpb25faWQlMjAlM0QlMjA5NDI1ODgwOTUlM0IlMEF2YXIlMjBnb29nbGVfY29udmVyc2lvbl9sYW5ndWFnZSUyMCUzRCUyMCUyMmVuJTIyJTNCJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX2NvbnZlcnNpb25fZm9ybWF0JTIwJTNEJTIwJTIyMyUyMiUzQiUwQXZhciUyMGdvb2dsZV9jb252ZXJzaW9uX2NvbG9yJTIwJTNEJTIwJTIyZmZmZmZmJTIyJTNCJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX2NvbnZlcnNpb25fbGFiZWwlMjAlM0QlMjAlMjJPdVpUQ0tYMy1tOFF2NEc3d1FNJTIyJTNCJTBBdmFyJTIwZ29vZ2xlX3JlbWFya2V0aW5nX29ubHklMjAlM0QlMjBmYWxzZSUzQiUwQSUyRiUyQSUyMCU1RCU1RCUzRSUyMCUyQSUyRiUwQSUzQyUyRnNjcmlwdCUzRSUwQSUzQ3NjcmlwdCUyMHR5cGUlM0QlMjJ0ZXh0JTJGamF2YXNjcmlwdCUyMiUyMHNyYyUzRCUyMiUyRiUyRnd3dy5nb29nbGVhZHNlcnZpY2VzLmNvbSUyRnBhZ2VhZCUyRmNvbnZlcnNpb24uanMlMjIlM0UlMEElM0MlMkZzY3JpcHQlM0UlMEElM0Nub3NjcmlwdCUzRSUwQSUzQ2RpdiUyMHN0eWxlJTNEJTIyZGlzcGxheSUzQWlubGluZSUzQiUyMiUzRSUw [...]

Putere 184 c.p. Motorizare Hibridă Consum mixt 5,0 l / 100 km. Fabricat în Japonia Putere 184 c.p. Motorizare Hibridă Consum mixt 5,0 l / 100 km. Fabricat în Japonia Design modern și minimalist Noul Civic te atrage cu o siluetă atrăgătoare, elegantă și sportivă. Aspectul bine conturat și suprafețele neîntrerupte creează un stil proaspăt, dinamic. Detalii precum jantele din aliaj de 18" și designul fastback confortabil completează aspectul său familiar. Interior confortabil și egonomic Interiorul noului Civic bazat pe un stil orizontal ce subliniază lățimea habitaclului combinat cu un câmp vizual mai larg, oferă o senzație aerisită și deschisă. Interiorul beneficiază de noi materiale tactile, de înaltă calitate, inclusiv un ornament metalic cu tipar hexagonal pentru gurile de ventilație pe toată lățimea bordului. Echiparea Advance dispune de un display de bord HD de 10,2" pentru o vizibilitate îmbunătățită. Conectat în fiecare zi Sistemul de infotainment Honda Connect cu ecran de 9" este ușor de folosit având un design ergonomic si intuitiv. Te poți bucura de integrarea Android Auto™ sau Apple CarPlay®, iar pe echipările superioare de încărcare wireless și un sistem audio premium cu 12 difuzoa [...]

Noul Civic a sosit în showroom-urile Asko și e nerăbdător să te cunoască. Momentan, avem expusă doar versiunea hatchback, aceasta fiind indisponibilă pentru test drive. Civic Sedan urmează să sosească în viitorul apropiat.

Te așteptăm să descoperi noul model în showroom-ul nostru din Chiajna sau Giulești. Până atunci, regăsești mai jos câteva fotografii de la sosire:

 

Asko, dealerul tău Honda, este prezent pe piața auto încă din 2004, devenind încă din primii ani de activitate cel mai important dealer al rețelei din punct de vedere al calității, al volumului de vânzări și al satisfacției clienților. Echipa noastră este definită de un echilibru ideal între membrii cu vechime, cei implicați încă de la înființare, și membrii noi, cei care aduc un plus de prospețime și o nouă viziune în companie.

 

Începuturile Asko ne întorc în timp în urmă cu mai bine de un deceniu când Dorin Dranga, Doru Bilciurescu și Constantin Bilciurescu și-au unit forțele și au folosit experiența căpătată la Autonet pentru a pune bazele unei noi echipe, unei noi pasiuni.

Un singur moment și o mașină extraordinară au fost de ajuns pentru a da startul aventurii:

Ideea mi-a venit când am condus o Honda, mi-a plăcut enorm mașina și mi-am dorit să împărtășesc experiența Honda cu cât [...]

La mijlocul lunii ianuarie, am asistat la dezvăluirea noului Civic în cadrul întâlnirii dealerilor Honda din România. Ce am văzut acolo, urmează să vă povestim în următoarele rânduri.

Cu cât se apropie primăvara, cu atât entuziasmul și nerăbdarea noastră cresc.

Bucuria temperaturilor pozitive și mângâierea primelor raze de soare sunt și ele fenomene mult-așteptate, dar principalul motiv pentru care noi ne-am încercuit în calendar lunile aprilie și mai îl reprezintă lansarea noului Civic în România.

Și pentru că vrem ca toți fanii Honda să fie pregătiți cum se cuvine pentru întâmpinarea noului membru al familiei, am pregătit o sinteză ale celor mai importante date pe care le avem despre a zecea generație Civic.

 

 

  • Dimensiuni

Față de generația anterioară, noul Civic a crescut considerabil, fiind cu 130 mm mai lung si 30 mm mai lat. Așadar, modelul a căpătat caracteristici sportive, o siluetă mai joasă și [...]

Albastrul schimbător al mării, mirosul de verde crud al pădurii sau galbenul strident al soarelui: culori, senzații sau amintiri pe care toți le păstrăm în subconștientul nostru și le aducem, intenționat sau nu, în viața noastră de zi cu zi.

Nimic nu poate fi mai variat, mai profund și mai intens decât simțămintele umane, iar Honda știe asta. Inspirați de intensitatea emoțiilor, inginerii de la Honda au dat naștere unei palete largi de culori, fiecare având povestea și semnificația ei.

Recent, în toamna anului 2012, a fost lansat modelul Honda N-One într-o varietate cromatică ce a generat un val de atenție și simpatie: 11 culori și cinci versiuni de culoare în două tonuri. Totuși fanii adevărați își amintesc că acestă pasiune pentru diversitatea culorilor începea pentru Honda Motors încă din 1966, anul lansării modelului N360.

Back to top