Author Archive: Asko Group

Author Archives for Asko Group

Vrem să-i cunoaștem mai bine pe cei care aleg o Honda ca partener de drum, să vedem de ce au optat pentru un anumit model și cum evaluează mobilitatea oferită de un automobil japonez. La Asko, alegerile sunt dublate de calități comune și de visuri care se împlinesc. Am făcut o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, pentru a descoperi dacă există vreo legătură între profesia lor și brand-ul Honda. Astăzi stăm de vorbă cu Marius Dobre, manager radio ProFM.

De cât timp conduci un automobil Honda? L-ai botezat în vreun fel?

Deși suntem împreună din 2003, [...]

Sunt un sportiv din fire și prefer drumurile lungi spre destinații noi, dar mă descurc de minune și în aglomerațiile urbane. Da, da, îmi place să stau și-n trafic, pentru că dacă am parte doar de drumuri lungi, îmi lipsește aglomerația din oraș. Nu mă plictisesc deloc la volan, pentru că ascult muzică la radio cât mă strecor printre mașini. Dacă mă sună cineva și e urgent, răspund prin Bluetooth și nu am niciodată stresul bateriei descărcate, pentru că doar îmi așez telefonul în locul pentru încărcat, iar bateria se încarcă în timp ce avansez.

Nu îi susțin deloc pe cei care încalcă regulile. Mai ales în trafic. Pentru [...]

La început, a fost dorința de a avea un automobil Honda. Apoi, drumul până la showroom, alegerea modelului preferat, așteptarea cea mai grea și… momentul unic: să devii proprietar de Civic. Numai cine îl deține poate spune ce sentiment îți oferă… Se diferențiază de orice caroserie pe patru roți, iar reacțiile stârnite în trafic pot confirma lucrul acesta.

Au urmat un grup pe Facebook, câteva discuții, întâlniri săptămânale în București. Iar o primă excursie a fost organizată weekend-ul trecut. Bogdan Constantin, colegul nostru de la Asko, a venit cu ideea ca mai mulți proprietari de Civic să se adune, să schimbe impresii, să se plimbe și… să parcheze împreună. [...]

Mai rar ai să vezi un birou încadrat între două mașini cu ditamai buchetul de flori pe el. Este imaginea care te întâmpină în showroom-ul Asko zilele astea. Trandafirii de pe birou nu miros, dar sunt tare frumoși. Și sunt ai unui bărbat. I-a primit Bogdan de la o clientă care și-a cumpărat o Honda. Când a venit să-și ia copilul, a lăsat florile în maternitatea Asko. 🙂 Livrăm câțiva bebeluși în fiecare lună, dar până de curând, nu erau obișnuiți să-i moșească Bogdan Martinescu.

Pe Bogdan îl găsești la showroom-ul din Chiajna. Este cel mai nou coleg al nostru din [...]

Cinci români mor zilnic în accidente rutiere, arată datele Comisiei Europene. Asta înseamnă că pe șoselele noastre- considerate cele mai periculoase din Uniunea Europeană- moare în fiecare an echivalentul a 1% din populația Capitalei. Statisticile sunt îngrijorătoare și, în timp ce societatea civilă acuză starea drumurilor, iar autoritățile spun că șoferii sunt indisciplinați, nouă nu ne rămânem decât să facem ce ține de noi pentru a putea preveni situații tragice. Am făcut o listă cu acțiuni simple care ne pot ajuta să evităm consecințe grele.

Reglează-ți corect oglinzile laterale

Poziționarea corectă a oglinzilor este foarte importantă. Din fericire, mașinile produse în ultimul deceniu [...]

Solicitarea ta a fost trimisă cu succes!

 

În cel mai scurt timp, vei fi contactat(ă) de un reprezentant Asko Group.

Campania de rechemare privind capsa de declanșare a airbag-ului Takata la nivel global afectează o serie de producători de autovehicule și prezintă un risc foarte ridicat de siguranță. Consultă informațiile de mai jos pentru mai multe detalii și pentru a verifica dacă vehiculul tău Honda este afectat. Pericolul pentru tine și pasagerii tăi În cazul unui impact în care este pus în funcțiune airbagul, capsa de decanșare a airbagului se poate aprinde în așa fel încât să creeze o presiune internă excesivă. Ca urmare, carcasa de metal se poate rupe, iar fragmentele de metal pot fi propulsate prin airbag în interiorul vehiculului. Acest lucru poate duce la vătămări grave sau, în cazuri extreme, chiar la deces. Ce ar trebui să faci în continuare? Verifică dacă vehiculul tău Honda este afectat. În cazul în care este afectat, te rugăm să te înscrii în formularul de mai jos pentru a înlocui GRATUIT componentele necesare. Ce va face Honda? Odată ce autovehiculul este recepționat de către noi, vom instala un dispozitiv de umflare nou în modulul airbag. Operația de inlocuire a componentelor va dura aproximativ o oră și va fi efectuată GRATUIT. [...]

Vara e în toi și distanțele lungi se parcurg mai des. De obicei, drumurile care depășesc câteva ore vin la pachet cu plictiseală mare, mușchi amorțiți, oase înțepenite și o stare generală de disconfort. Odată ajuns la destinație, parcă nu te bucuri așa de tare de peisaj… Ca să n-ai parte de astfel de momente când e vacanță și trebuie să te relaxezi, avem câteva ponturi pentru tine.

LA VOLAN

Ideal ar fi să iei o pauză o dată la două ore. Dar, dacă preferi să rămâi la volan, atunci te poți revigora cu câteva exerciții simple.

  1. Trage de umeri înainte și [...]

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Electric Castle, așa că am făcut o listă cu lucruri pe care e bine să le știi dacă vei ajunge acolo: am notat câteva obiecte care nu trebuie să-ți lipsească din bagaj, artiștii pe care vei avea ocazia să-i asculți și ponturi adunate de la cei care au fost la Electric Castle în anii trecuți… E de ajuns să ai un singur rucsac cu tine: mergi să te simți bine, deci nu are rost să te încarci cu o mulțime de obiecte. Dacă, totuși, ai mai multe de luat, îți poți lăsa lucrurile în portbagajul modelului [...]

Back to top