Când pasiunea pentru mașini se transformă în profesie

Are 36 de ani și lucrează la noi de la începuturile activității Asko. I-au plăcut foarte mult mașinile încă din copilărie, astfel că, atunci când a venit momentul să își aleagă liceul pe care avea să îl urmeze, Alin nu a avut nicio ezitare să se înscrie la Grupul Școlar Industrial 19 din București, specializarea Mecanici Auto.
Aici, îl cunoaștem cu toții ca pe un excelent profesionist, tot timpul concentrat asupra muncii sale. Este acel om care vine întotdeauna cu soluția potrivită la probleme aparent fără rezolvare, dar în același timp, foarte calm și modest. Cu greu am reușit să îl prindem liber câteva minute, în pauza de masă, timp în care am încercat să aflăm ce înseamnă pentru el profesia de tehnician mecanic.
Alin, ce te-a făcut să îți alegi profesia pe care o practici?
  • De mic mi-au plăcut mașinile. A fost cea mai mare pasiune a mea, încă din copilărie, și nici nu m-am gândit vreodată să fac altceva. Atunci când a venit momentul să merg la liceu, am ales Grupul Școlar Industrial 19, specializarea Mecanici Auto. Cu atât mai mult, cu cât promiteau obținerea permisului auto în cadrul școlii, în ultimul an de studiu, lucru care nu s-a întâmplat până la urmă (râde). Am absolvit în 1999 și, la un timp foarte scurt, în același an, m-am angajat la Autonet (o altă companie a grupului din care face parte și Asko), urmând să mă ocup în mare măsură de autoturismele mărcii Daewoo.
Cum se făcea mecanica atunci, în 1999, și ce este diferit acum?
  • Lucrurile sunt mult schimbate în prezent față de condițiile de lucru de atunci. În primul rând, tehnica de lucru a evoluat foarte mult. Sculele pe care le folosim astăzi sunt mult mai eficiente. Spre exemplu, operațiuni care înainte necesitau folosirea ciocanului sau a barosului se realizează astăzi cu ajutorul unor prese inteligente ce rezolvă problemele într-un mod mult mai precis și mai eficient. Tehnica electronică de diagnoză a evoluat și ea foarte mult odată cu apariția modelelor noi de mașini, ceea ce duce la o găsire mult mai rapidă a soluțiilor de rezolvare a problemelor de mecanică. Nu în ultimul rând, condițiile efective de lucru în service sunt mult îmbunătățite.
De ce Asko?
  • Fiind primul meu job la Autonet, m-am simțit bine aici, colectivul m-a făcut să mă simt ca într-o familie de-a lungul timpului și nu mi-am pus niciodată problema să plec în altă parte. În 2008, o parte din activitatea de service a grupului a fost concentrată la facilitatea Asko din Chiajna. Așa am ajuns aici și aici am rămas 🙂
Cum decurge o zi obișnuită de lucru în service-ul Asko?
  • La începutul fiecărei zile, există o perioadă stabilită de timp în care ne ocupăm de verificarea aparaturii de lucru. Odată sosită ora de începere a preluării comenzilor, fiecare preia responsabilitățile care îi revin și se ocupă de ceea ce are de făcut. După ce activitatea de service a luat sfârșit, se procedează la restabilirea ordinii în punctele de lucru, la inventarierea și la asezarea în ordinea prestabilită a aparaturii și a sculelor.
Care a fost cea mai mare provocare a carierei tale?
  • Fiecare problemă (de mecanică) reprezintă o provocare. A existat totuși un moment mai dificil atunci când am făcut trecerea de la Daewoo la Honda. Tehnic vorbind, există o diferență foarte mare între cele două mărci, dar am învățat cât am putut de mult și mi-am intrat repede în ritm.
Care este cea mai mare satisfacție a profesiei tale?
  • Atunci când reușesc să rezolv o problemă tehnică foarte dificilă și, bineînțeles… ziua de salariu 🙂

 

9 Comments

  • Andrei Zaganescu| 19.12.2017 at 13:49 Reply

    Alin este cel mai bun! ma bucur ca am ales Honda si Asko

  • Valeriu| 19.12.2017 at 17:53 Reply

    Alin e singurul in care am incredere cu ochii inchisi sa-mi las masina pe mana lui, oricand, indiferent de cat de complicata ar fi operatiunea sau problema de rezolvat.
    Felicitari Alin pentru daruire, pasiune si seriozitatea de care dai mereu dovada ! Chapeau !

  • Daniel CIUCA| 20.12.2017 at 13:13 Reply

    Toti cei din echipa ASKO sunt buni,amabili,profesionisti.De 10 ani fac reviziile la ei si……….astept noul ACCORD ca sa continui traditia.
    B 62 WXX

  • Anonymous| 09.01.2018 at 09:34 Reply

    Alin si Alex sunt tatici pe Honda.

  • Sandu| 24.07.2020 at 10:36 Reply

    Cum iau legatura cu Alin? Un nr.de tel.??

    Leave comments

    Your email address will not be published.



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

    Back to top