Cu Mihaela și Honda pe terenul București

Am invitat-o pe Mihaela Buzărnescu, Brand Ambassador Honda by Asko Group, să ne povestească ce face într-o zi normală. Și ne-a cam zis!:)

Înainte de a trece în revistă ce fac într-o zi întreagă, vreau să-ți spun că odihna este foarte importantă pentru mine. Încerc să dorm măcar opt ore pe noapte. Cred că un somn bun îmi garantează că ziua următoare voi fi productivă, așa că încerc să nu tai din porția zilnică de geană pe geană.

Apoi, fac tot posibilul ca în această perioadă să-mi încep ziua cu antrenamente, ca să fiu sigură că le bifez, dar și cu o porție bună de cafea. De obicei, fără cofeină.

Alarma a sunat astăzi la 06:40, pentru că aveam antrenament la 8:30. Am mâncat un shake de proteine și m-am pregătit pentru o nouă zi. Când am ieșit din bloc, m-a izbit un val de aer rece. Am urcat în CR-V și la bord îmi arăta că afară sunt -4 grade Celsius, așa că am pornit căldura din scaune, eu oricum sunt friguroasă de fel.

De câteva săptămâni, conduc unul dintre SUV-urile cel mai bine vândute din lume, Honda CR-V. Împreună cu sistemul hibrid, este un automobil proiectat pentru satisfacția totală a condusului. Mi se pare extrem de importantă o mobilitate în cele mai bune condiții, având în vedere că am drumuri multe de parcurs zilnic și traficul e, oricum, stresant.

Pregătirea fizică a fost prima pe ordinea de zi. Apoi, a urmat recuperarea. Am făcut kinetoterapie și fizioterapie și am trecut prin multe exerciții pentru umăr și întărirea musculaturii din zona spatelui. Am încheiat pe teren. M-am antrenat cu mâna dreaptă, pentru că încă nu pot cu stânga, dar zic că m-am descurcat bine. 🙂 În mod normal, nu fac antrenamentele în această ordine, însă au fost câteva schimbări în funcție de programul persoanelor cu care colaborez.

La cină, am mâncat o supă de roșii și seara am avut program de relaxare. Am primit o invitație la UNTEATRU, de la actrița Irina Antonie, și am fost să văd „Visul unei nopți de vară“. După, am discutat un pic cu actorii despre piesă, i-am felicitat și le-am urat succes.

M-am urcat în CR-V și am pornit spre ai mei, am rămas la ei. Am ajuns destul de târziu, pe la ora 23. Era beznă, dar după ce am încuiat mașina, farurile LED mi-au luminat calea până la intrarea în bloc, datorită funcției Follow me Home. Am ajuns și am stat de vorbă un pic cu mama și tata, apoi am adormit cu gândul la programul încărcat din ziua următoare.

Am zile pline și sunt mereu în mișcare, dar fac ce-mi place și ajung cu zâmbet în fiecare loc! 🙂 Ție cum ți-a fost ziua?

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>