Honda, istorie născută din pasiune

1. Începuturile Honda Motor Co

Soichiro Honda s-a născut pe 17 noiembrie 1906, în Komyo, fiind cel mai tânăr copil al lui Gihei Honda și al soţiei sale, Mika. Deși au trecut zeci de ani de atunci, știm că Gihei și-a deschis un magazin de biciclete în perioada în care acestea începeau să devină populare în Japonia. Cu timpul, bărbatul a început chiar să repare biciclete uzate pe care le revindea la preţuri competitive, transformându-și afacerea într-una dintre cele mai prospere din cartier.

Crescând și ajutându-și tatăl în afacere, Soichiro Honda și-a descoperit chemarea după ce a vizitat casa unui prieten, Kenzaburo Inukai. Acolo, soarta i-a scos în cale un mic motor, inspiraţia care avea să determine înfiinţarea unei companii care va scrie istorie.

În septembrie 1948, Soichiro Honda fonda Honda Motor Co, în Itaya-cho, Hamamatsu și un an mai târziu lansa primul produs original Honda, motocicleta A-type. În același an, Takeo Fujisawa s-a alăturat echipei ca managing director și a devenit partenerul de nădejede al lui Soichiro Honda.

Împreună, ei aveau visul de a aduce compania pe locul 1 în întreaga lume.

istorie_honda_1

 

2. Honda și piața automobilelor

Timpul trece și până în 1955, Honda ajunge cel mai important producător de motociclete din Japonia, câștigând cursele de anduranță la categoriile 350 cmc și 500 cmc.

Cu vastă experiență în producerea motocicletelor, în anii ’60, compania decide că este momentul să se lanseze și pe piața automobilelor. Cererea pentru autoturisme personale crescuse semnificativ, iar producția internă de automobile a Japoniei părea deja să încline spre autoturisme în loc de camioane.

Astfel, după temeinice cercetări și experimente, Honda suprinde Japonia la cel de-al 13-lea Salon Auto de la Tokyo. Început toamna târziu, evenimentul a ținut două săptămâni și a fost gazda unui număr record de vizitatori, peste 1.5 milioane. Așa cum ne arată însemnările, atenția lor a fost atrasă de cele două vedete: Corolla – mașina celor de la Toyota, special proiectată pentru a avea un consum și un preț redus, și N360 – modelul celor de la Honda, care a reprezentat debutul pe piața mașinilor mici.

istorie_honda_2

Exportul pe scară largă a modelelor N360 și N600 a început în 1968 și după doar doi ani, producția cumulată a vehiculelor din clasa N a depășit 1 milion de unități.

Aflată în continuă creștere, compania a învățat să devină din ce în ce mai orientată spre nevoile clienților. Inițial, Honda producea modelele pe care le considera bune pentru client, însă acumulând experiență, și-a schimbat filosofia și a început să producă autoturisme ce încercau să satisfacă cererile clienților. Primul astfel de vehicul a fost Honda Life, ce a ieșit pe piața în 1971.

istorie_honda_3

De-a lungul anilor, Honda a dobândit un renume internațional și produsele au avut nevoie de o adaptare la piețele din Europa și SUA. În scurt timp, cei doi lideri, Honda și Fujisawa, și-au văzut cu ochii visul din tinerețe și lansau în 1972 modelul Civic. Acesta a servit ca bază pentru inovațiile ce aveau sa urmeze: CR-X Del Sol, prima mașină de serie curentă din lume, echipată cu hard-top electric și primul motor aspirat natural care dezvolta 100CP/litru (1.600 cmc 160 CP), tehnologie derivată din motoarele utilizate de monoposturile Honda participante la cursele de Formula 1.

Imediat după această lansare, Honda marchează încă două premiere — modelul Integra Type-R primește primul motor din lume aspirat natural care depășește 100 CP/litru și echiparea în premieră mondială a unui autoturism Honda Civic cu cutie de viteze cu variație continuă a rapoartelor de transmisie (cutie de viteze cu transmisia prin curele metalice — CVT).

În 1973, Honda și Fujisawase retrag din funcțiile deținute și devin consilieri în cadrul companiei. Este de acum rândul noilor generații să ducă Honda pe culmile tehnologiei.

 

Surse:

1 Comment

      Back to top