Honda Hybrid: alegerea ta ECO

Responsabilitatea față de mediu a devenit un criteriu pe care oamenii au început să îl aplice în cât mai multe activități zilnice. În 2019, străzile din România au fost populate de aproape șase mii de automobile hibride. Proprietarii lor se bucură de tehnologii de ultimă oră, consum redus, taxe spre zero și emisii scăzute, și au speranța că mediul își va regăsi calea spre o dezvoltare armonioasă și o conservare de durată. Și Honda pune umărul la protejarea naturii, cu tehnologia i-MMD, prezentă pe modelul CR-V și din această toamnă, în cazul modelului Jazz.

Ce înseamnă, mai exact?

Soluția hibridă este eficientă și reprezintă un ansamblu format dintr-un motor 2.0 i-VTEC pe benzină, două motoare electrice și un acumulator litiu-ion. Cu ajutorul sistemului i-MMD, te vei bucura de un consum redus de combustibil și emisii scăzute, silențiozitate, ușurință în manevrare și, în plus, nu necesită încărcare.

După ce urci la volanul noului CR-V Hybrid, vei constata că ai la dispoziție trei moduri de condus: Electric Drive, Hybrid Drive și Engine Drive.

Modul Electric este silențios și economic, alimentat exclusiv de bateria litiu-ion. Puterea propulsării va fi generată doar de motorul electric, pentru a porni de pe loc și pentru condus cu viteză redusă.

Sistemul i-MMD e caracterizat atât de folosirea motorului pe benzină, cât și a celui electric. În modul Hybrid, curentul electric generat de motorul termic este trimis către motorul electric, iar restul energiei este stocată în baterie.  În modul Engine, motorul pe benzină este cel care oferă putere mașinii pentru a fi propulsată la viteze mai ridicate.

În reprizele de frânare sau decelerare, se recuperează energie care, de asemenea, este stocată în bateria litiu-ion.

Grija pentru mediu este pentru Honda un aspect de care se preocupă continuu, lansând autovehicule cu emisii reduse sau zero. În România, așteptăm cu nerăbdare apariția noului Jazz Hybrid, dar și a automobilului full electric Honda e. 🙂

În loc de concluzie, trecem în revistă avantajele sistemului i-MMD: automobilul hibrid este silențios și oferă sentimentul de a conduce o mașină electrică, fără a avea grija reîncărcării, răspunsul accelerației este prompt, emisiile reduse, economia de combustibil semnificativă și taxele mai mici.

Dacă vrei să vezi cum funcționează sistemul i-MMD disponibil pe Honda CR-V, te invităm la test drive!

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top