Nu poți avea lumea la picioare, dar covorașe de calitate DA!

Covoraș! Pentru Aladin, reprezintă mijlocul de transport cel mai sigur și rapid. Pentru cei care conduc, este un accesoriu foarte important al mijlocului de transport, care contribuie la deplasări în siguranță și la păstrarea curată a automobilului.

Imaginează-ți că ești în magazin sau în fața calculatorului, la un click distanță de achiziționarea unor covorașe auto. Cum îți dai seama care sunt cele potrivite? Există câteva criterii de care ar trebui să ții cont!

Alege materialul potrivit!

În funcție de sezon, poți opta pentru texturi diferite. Covorașele tip mochetă sunt recomandate vara, deoarece talpa pantofilor este în mare parte uscată, fără să răspândească umezeală sau noroi. Cele din cauciuc sunt potrivite mai ales în sezonul rece. Fiind impermeabile, păstrează apa sau noroiul pe suprafața lor, iar podeaua mașinii va fi uscată. Sunt chiar mai ușor de întreținut și au o aderență mai mare în timp ce conduci.

Cum le întreții?

Când sunt noi, toate-s bune și frumoase, dar vine vremea primei curățări. Ai nevoie de câteva lucruri: aspirator, pentru cele din material textil, apă caldă, soluții speciale pentru curățarea lor și lavete uscate.

Alege covorașele potrivite!

Este importantă dimensiunea covorașelor! Există covorașe universale, care sunt mai accesibile și pot fi ușor de găsit. Partea proastă este că nu ai siguranța că se potrivesc 100% automobilului tău: pot face cute, se pot îndoi la margini sau s-ar putea să nu acopere toate suprafețele. Las` că merge și așa! nu se aplică și aiciPentru că un detaliu aparent inofensiv poate duce la situații periculoase. Spre exemplu, un covoraș de dimensiuni necorespunzătoare sau nefixat cu prinderi speciale în podea poate bloca una dintre pedale și genera apoi incidente. Soluția este să cumperi covorașe potrivite pentru modelul mașinii tale. Dai un telefon la reprezentanță și stai fără griji un sezon întreg.

Covorașul șoferului

O atenție aparte trebuie să-i dai covorașului de sub picioarele șoferului. Este cel mai solicitat dintre toate și trebuie să aibă o grosime mai mare sau să fie întărit în zona călcâielor, iar pe spate să fie echipat cu un sistem antiaderent sau cu un sistem de prindere pentru stabilitate și siguranță.  În funcție de tipul de încălțăminte folosit de șofer, covorașul, fie că este din cauciuc sau de tip mochetă, se poate găuri. Dacă nu este schimbat la timp, poate deteriora mocheta și generează, astfel, costuri mai mari de remediere, dar și mirosuri neplăcute în habitaclu.

Când pleci în vacanță cu familia sau prietenii, ar fi bine să optezi pentru covorașele din cauciuc, chiar dacă nu-i iarnă. Dacă petreci mai mult timp în mașină decât în mod normal, s-ar putea să-ți bei și cafeaua în mers sau să-ți potolești foamea cu vreun biscuite. Astfel de alimente se curăță mult mai ușor de pe covorașele din cauciuc.

Sezonul rece începe să-și pună amprenta pe zi ce trece.

Tu i-ai luat mașinii tale covorașele corespunzătoare?

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top