Blog

Latest Industry News

Cum poți staționa gratuit în București?

Impozitul spre zero, consumul redus și silențiozitatea sunt doar câteva dintre avantajele pe care le ai dacă alegi să conduci un automobil Honda hibrid sau electric. Un bonus care-ți poate aduce o economie semnificativă este beneficiul de a staționa gratuit în parcările de utilitate publică generală din București.

Spre exemplu, pentru a parca în zona Cocor, Unirii, Universității sau Intercontinental trebuie să plătești 10 lei/oră. Dacă nu ai o mașină electrică sau hibrid, o astfel de plată zilnică, în cazul în care lucrezi în zonă, înseamnă un efort financiar consistent.

Cum poți staționa gratuit?

Mașinile electrice și hibrid beneficiază de parcare gratuită în București, conform HCGMB nr. 140/2016. Cu alte cuvinte, cei care dețin astfel de automobile trebuie să obțină o VINIETĂ de la Administrația Străzilor. Aceasta va fi „postată în interiorul mașinii, în partea din față, la loc vizibil, sau pe interiorul parbrizului în colțul din dreapta-sus”.

Obținerea vinietei se face printr-o cerere adresată Administrației Străzilor București. Modelul oficial de cerere este diferit în funcție de posesorul mașinii:

De facilitate pot beneficia doar cei care dețin astfel de mașini înmatriculate în București sau care sunt luate în leasing și înmatriculate în Capitală.

În cazul autovehiculelor aflate în perioada de leasing, pentru depunerea cererii, trebuie obținută o împuternicire de la societatea de leasing.

Cererile se depun la Registratura Administrației Străzilor din str. Domnița Ancuța nr. 1, de luni până joi, între orele 9 – 15 și vineri, între orele 9 – 12.

Atenție! Vinietele se reînnoiesc în fiecare an, respectând aceeași procedură.

Unde poți parca gratuit după ce obții vinieta?

Fac parte din listă parcările publice din: Bulevardele Nicolae Bălcescu, Dacia, Ghe. Magheru, Unirii, Aviatorilor, aleile din jurul Sălii Palatului, Splaiul Independenței, Piețele Crângași, Constituției, Dorobanți, Alba Iulia, Charles de Gaulle și străzile Academiei, Edgar Quinet, Ion Câmpineanu, Știrbei Vodă.

Lista completă o găsești aici: https://aspmb.ro/parcari/!

 

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>