Author Archives for Asko Group
- 29.01.2026
- Not categorized
- Posted by Asko Group
- Comments Off on test fluentform v2
RETROSPECTIVA ASKO GROUP A FAPTELOR BUNE DIN 2025
Implicare care se vede: oameni, drumuri și proiecte care lasă urme- 15.01.2026
- Uncategorized
- Posted by Asko Group
- No comments yet
Nu sunt doar mașinile cele care ne definesc. Sunt oamenii, relațiile construite în timp și modul în care alegem să facem lucrurile bine, pas cu pas. După aproape 30 de ani de business știm că orice creștere sănătoasă se bazează pe încredere, consecvență și promisiuni respectate.
De aceea, implicarea noastră în comunitate nu este un exercițiu de imagine, ci o continuare firească a modului în care lucrăm zi de zi: cu responsabilitate, atenție reală la oameni și focus pe soluții care funcționează pe termen lung. Proiectele pe care le-am susținut în 2025 vorbesc despre educație, siguranță, sănătate, incluziune și mediu – domenii diferite, legate însă de aceeași convingere: relațiile bine construite sunt cele care lasă urme.
O cărămidă pusă la propriu pentru educație
Sunt cauze care îți rămân aproape pentru că pornesc dintr-o nevoie simplă și reală. Așa a început și implicarea noastră alături de Asociația BookLand, în proiectul primului campus preuniversitar profesional dual din [...]
- 30.12.2025
- Honda Moto
- Posted by Asko Group
- No comments yet
Nu știm alții cum sunt, dar la sfârșitul fiecărui sezon, la Honda Moto by Asko Group, noi tragem linie și adunăm: ce a fost bun încercăm să înmulțim mai departe, din ce a fost mai puțin bun scădem cât putem, iar de împărțit, împărțim mereu câte o consiliere sinceră, un sfat bun și o poveste faină.
Cum s-ar zice, gata sezonul 2025! Îi facem pe scurt rezumatul, înainte să ne echipăm de 2026…
IANUARIE – Am început anul cu noutăți vizuale și… Rebele. Am anunțat că CMX500 și CMX1100 îmbracă haine noi și vin cu actualizări care îmbunătățesc confortul în fiecare călătorie și cu o poziție în șa mai naturală și relaxată.
În service, am reactivat campania PICK & DELIVER: am venit, am luat motocicleta, am verificat-o / reparat-o temeinic și am adus-o înapoi (cu transport GRATUIT). Deja a devenit o tradiție această practică, credem că nici 2026 nu va fi ocolit de [...]
- 05.12.2025
- Honda Moto
- Posted by Asko Group
- No comments yet
Un test ride este cea mai bună modalitate de a vedea dacă o motocicletă ți se potrivește cu adevărat. La Honda Moto By Asko Group, însă, test ride-ul este doar începutul. Experiența este construită astfel încât să înțelegi nu doar modelul în sine, ci și filosofia din spatele lui, tehnologia care îl face special și modul în care poate deveni parte din stilul tău de viață.


De la primul salut până la întrebările după coborârea din șa, totul este gândit să fie simplu, plăcut și personalizat: oferim consiliere reală, nu doar prezentare, îți oferim timp ca să simți motocicleta, nu doar să o [...]
- 10.11.2025
- Not categorized
- Posted by Asko Group
- Comments Off on nov25 – inscriere finalizata POWER DRIVE – HONDA BY ASKO GROUP
- 10.11.2025
- Not categorized
- Posted by Asko Group
- Comments Off on nov25 – POWER DRIVE – HONDA BY ASKO GROUP
Te așteptăm să faci cunoștință cu performanța japoneză care continuă să inspire generații de șoferi la evenimentul “POWER DRIVE” organizat de Asko Group! Testează cele mai populare modele Honda – ZR-V, CR-V, HR-V, Civic – și fii printre primii care descoperă în premieră noul Honda Prelude, disponibil exclusiv în cadrul acestui eveniment!
Este momentul să experimentezi eleganța, tehnologia avansată și spiritul japonez care definesc fiecare detaliu Honda. Plus multe alte surprize pe care ți le-am pregătit!
Între orele 13:30-14:00 va avea loc un scurt discurs despre evoluția modelului Honda Prelude, design și tehnologie. Nu rata prezentarea noului Prelude: un moment cu adevărat electrizant pentru toți pasionații Honda!Între orele 13:30-14:00 va avea loc un scurt discurs despre evoluția modelului Honda Prelude, design și tehnologie. Nu rata prezentarea noului Prelude: un moment cu adevărat electrizant pentru toți pasionații Honda!JTNDaWZyYW1lJTIwc3JjJTNEJTIyaHR0cHMlM0ElMkYlMkZ3d3cuZ29vZ2xlLmNvbSUyRm1hcHMlMkZlbWJlZCUzRnBiJTNEJTIxMW0xOCUyMTFtMTIlMjExbTMlMjExZDI4NDguMTA3NDg5OTc3NjIzNiUyMTJkMjUuOTYwMTQzNzc3MDM3NDY2JTIxM2Q0NC40NTE0NjcwNzEwNzU1MyUyMTJtMyUyMTFmMCUyMTJm [...]- 21.08.2025
- Not categorized
- Posted by Asko Group
- Comments Off on aug25 – Evenimet Moto Scutere
Traficul aglomerat, lipsa locurilor de parcare și timpul pierdut în ambuteiaje- realități zilnice pentru bucureșteni. Soluția inteligentă și eficientă: un scuter Honda de 125 cmc, mai ales că poate fi condus doar dacă ai cat. B în permis (după ce urmezi un curs de 10 ore la o școală moto). Salvezi timp, treci mai rar pe la benzinărie, rămâi cu mai mulți bani în portofel.
Vrei să vezi cum te-ai descurca prin oraș cu un scuter?
Te invităm la Asko Ride Fest City Edition! Alege modelul Honda pe care vrei să-l testezi:
SH125i13 CP; consum mixt: 2.19 L/ 100 km. Vine cu far full LED, cadru din oțel tubular ușor și dinamic și amortizoare spate duble, deci șocurile vor fi absorbite mai bine. Are afișaj LCD și cheie Smart.
PCX 12512.5 CP, consum mixt: 2.1 L/ 100 km. Sistemul Honda Selectable Torque Control monitorizează aderența roții din spate și oferă mai multă încredere dacă te prinde ploaia pe drum. Volumul total de sub șa este de 30.4L și are și el priză USB C.
FORZA 12514,5 CP, consum mixt: 2.4 L/ 100 km. P [...]
Poate că nu putem controla fiecare secundă pe drum, dar putem educa fiecare generație să fie mai atentă, mai responsabilă și mai curajoasă în a alege corect.
La Asko Group, am învățat că siguranța rutieră nu este doar o responsabilitate profesională, ci și o misiune umană. În fiecare acțiune pe care o desfășurăm, punem viața și siguranța oamenilor mai presus de orice.
Primii pași: conștientizare și educație
Am pornit pe drumul conștientizării în urmă cu câțiva ani, organizând traininguri pentru copiii angajaților noștri și promovând, alături de Honda, Ghidul începătorului – un material educațional prezent în toate activitățile moto, atât indoor, cât și outdoor.





