RIDE SAFE în sezonul rece și cum pregătești motocicleta pentru iernat

Încălzirea globală vine cu veri mai lungi și ierni mai blânde. Aduce, totodată, posibilitatea să ținem motocicletele mai mult timp în trafic în cursul unui an. Chiar dacă e toamnă, temperaturile ne ajută să parcurgem încă distanțele zilnice pe două roți. E musai, însă, să fim atenți la câteva aspecte și să ne adaptăm cu totul la mai puține grade în termometre.

CUM CONDUCI ÎN SIGURANȚĂ ÎN SEZONUL RECE

În primul rând, nu poți ieși toamna sau chiar iarna cu echipamentul pe care l-ai purtat în vară. Acum e necesară cagula sub cască, pentru izolarea termică a zonelor sensibile de la nivelul feței. O geacă moto și niște pantaloni impermeabili te vor menține uscat/ă în caz că te prinde ploaia pe drum, iar niște mănuși moto pentru iarnă [...]

-Sunt în parcare la supermarket și am mai mulți martori porniți în bord. Ce fac?

Când m-a prins prima iarnă în calitate de șofer, am făcut totul cu entuziasmul începătorului. Prima la volan în fiecare călătorie, ultima din familie ca nivel de cunoștințe tehnice. Așa am ajuns să fiu în mijlocul unei parcări, cu un motor care nu răspunde la butonul start. Pe atunci, eram încă studentă și nu lucram pentru o reprezentanță auto, așadar, resursele mele se rezumau la câteva telefoane agitate și un search pe Google.

Acum consider că este datoria mea să împărtășesc cu tine, ce mi-ar fi plăcut să știu încă de la început.

Verificările încep de acasă. În primul rând, sezonul rece impune echiparea cu anvelope de iarnă, pentru că ne dorim să rămânem întotdeauna cu roțile [...]

    Back to top