Sunt Civic și-mi place semaforul intermitent
- 10.09.2018
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- 3 Comments
Sunt un sportiv din fire și prefer drumurile lungi spre destinații noi, dar mă descurc de minune și în aglomerațiile urbane. Da, da, îmi place să stau și-n trafic, pentru că dacă am parte doar de drumuri lungi, îmi lipsește aglomerația din oraș. Nu mă plictisesc deloc la volan, pentru că ascult muzică la radio cât mă strecor printre mașini. Dacă mă sună cineva și e urgent, răspund prin Bluetooth și nu am niciodată stresul bateriei descărcate, pentru că doar îmi așez telefonul în locul pentru încărcat, iar bateria se încarcă în timp ce avansez.
Nu îi susțin deloc pe cei care încalcă regulile. Mai ales în trafic. Pentru că e vorba despre siguranța noastră și a celor din jur, iar exagerările pot duce la evenimente cu final nefericit. Îmi displac, deci, depășirile pe linie continuă, neacordarea de prioritate, mersul în fața tramvaiului și cuvintele nu prea duioase despre mame și sfinți. Tot la capitolul ăsta, mă supără claxonatul. Pentru că mi se pare că unii îl confundă cu butonul de schimbat postul de radio. Și uită ce e ăla pericol iminent.
Ieri am fost claxonat în trafic. Rău de tot. Mergeam pe un drum cu două benzi și o ocupam pe cea din dreapta (cu direcție înainte sau la dreapta). La capătul ei, când să scot nasul în intersecție, văd pe dreapta un verde care clipocea. Ups! Dar eu aveam treabă înainte și, deși mi-aș fi dorit, nu mai aveam loc să revin pe banda a doua. Așa că am stat cuminte pe loc, așteptând să se facă și în față verde.
A urmat o adevărată orchestră de claxoane, unele lungi, altele frenetice sau întrerupte, plus multe flash-uri din spate. M-am simțit precum conducătorul unui convoi militar. Fără să fac nimic. Nu înțelegeam de ce este toată lumea agitată. Mașinile din spatele meu semnalizau dreapta, iar eu stăteam ca un măgăruș în fața lor. Am adoptat un comportament Civic și decent când un șofer a venit și mi-a făcut semn să las geamul în jos: i-am spus aproape zâmbind că da, are dreptate, semaforul intermitent îi dă dreptul să pătrundă în intersecție, chiar dacă semaforul principal e roșu. Dar cu o condiție: ca banda să fie liberă. Ori, era clar că eu o ocupasem. 🙂
Nu mă dau moralizator, dar cred că am putea reduce un pic din poluarea fonică, aerul încărcat și încălzirea globală chiar, dacă fiecare ar cunoaște regulile după care funcționează o societate. Un pas mic astăzi, mai mulți kilometri mâine. Fiecare cum poate.
Cu drag, un Civic din București.
Photo: Cristian Pandia
3 Comments
Aveti perfecta dreptate, cu o conditie. Banda pe care va aflati sa fie pentru directia inainte si la dreapta. Atunci puteti sa o ocupati legal. Altfel, daca banda cu verde intermitent este exclusiv pentru dreapta, atunci o ocupati abuziv daca mergeti inainte.
Tocmai ce a spus omul ca era inainte sau la dreapta. Nu citesti?
Când sunt doar doua benzi prima este înainte și la dreapta.