Profesiile care „ne conduc“: când mergi cu Honda la raliu
- 10.04.2019
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
Vrem să-i cunoaștem mai bine pe cei care aleg o Honda ca partener de drum, să vedem de ce au optat pentru un anumit model și cum evaluează mobilitatea oferită de un automobil japonez. La Asko, alegerile sunt dublate de calități comune și de visuri care se împlinesc. Am făcut o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, pentru a vedea dacă există vreo legătură între profesia lor și brand-ul Honda. Astăzi îl cunoaștem pe Enis Arif. Este IT-ist, iar de câțiva ani, Honda nu l-a purtat doar prin călătorii, ci și pe piste, deoarece participă cu o Honda în Campionatul Național de Raliuri.
Și-a cumpărat primul automobil Honda în 2007, era un Civic Type-S, care a devenit ulterior Type-R. Au urmat CR-X del Sol, CR-V, HR-V, prima generație de Type-R turbo și Civic generația 10. Mașina de raliu este tot un Civic Type-R. Fiecare dintre ele are numele dat de Honda, iar noi sperăm că lista de mai sus va fi completată în viitor.
Care sunt primele trei valori care îți vin în minte când spui Honda?
Prima, valabilă pentru toate modelele, este fiabilitatea. Niciuna dintre mașini nu a avut probleme de garanție sau vreo problemă care să mă împiedice să folosesc mașina. Cred că cea mai mare problemă avută vreodată cu Honda a fost la HR-V, un contact imperfect la plafonieră.
Pe locul al doilea (chiar locul 1 pentru gama Type-R), aș pune sportivitatea. Sportivitatea și performanța motoarelor reprezintă chiar ADN-ul companiei Honda. Evident, cerințele pieței au impus și impun diverse compromisuri, dar ADN-ul sportiv încă este acolo, chiar și la motorizările de familie.
Pe locul 3 este design-ul. Consider că Honda a reușit întotdeauna să iasă în evidență față de design-ul conservator al multor producători auto având, totodată, un design funcțional, care nu încarcă mașina cu elemente inutile.
Povestește-mi o întâmplare pe care le-ai spus-o și prietenilor despre tine și mașina ta.
Nu pot să spun că am întâmplări cu Honda, mai degrabă aș spune că am amintiri cu fiecare dintre modele: primul drum cu Civic la mare, prima tură pe un circuit, primul drum decapotat, primul drum prin noroi cu CR-V, drumul extrem de rapid de acasă la maternitate, primul concurs, zâmbetul involuntar la fiecare drum cu un Type-R, actuali prieteni pe care probabil nu i-aș fi cunoscut dacă nu aveam Honda.
Ce legătură găsești între automobilul tău Honda și profesia pe care o ai?
Nu consider că există vreo legătură între Honda și anumite profesii sau statut social. Honda este condusă de oameni care își doresc și apreciază o mașină după alte criterii decât sigla sau pielea din interior.
Dacă mâine ai vinde mașina, ce i-ai spune viitorului proprietar despre ea?
Să se bucure de turațiile motorului, să se bucure de mașină, nu de consum.