Profesiile care „ne conduc“: când Honda devine muză pentru fotografi
- 02.05.2019
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
Vrem să-i cunoaștem mai bine pe cei care aleg o Honda ca partener de drum, să vedem de ce au optat pentru un anumit model și cum evaluează mobilitatea oferită de un automobil japonez. La Asko, alegerile sunt dublate de calități comune și de visuri care se împlinesc. Am făcut o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, pentru a vedea dacă există vreo legătură între profesia lor și brand-ul Honda. Astăzi îl cunoaștem pe Cristian Pandia, visual storyteller și fotograf. Conduce un Civic Sport foarte roșu din iulie 2018, pe care l-a botezat din prima zi – Okami – lup în japoneză.
Care sunt primele trei valori care îți vin în minte când spui Honda?
Pentru mine și bănuiesc că nu numai, Honda a însemnat mereu fiabilitate, design diferit și siguranță.
Povestește-mi o întâmplare pe care le-ai spus-o și prietenilor despre tine și mașina ta.
Prima nu am spus-o, dar am trăit-o cu câțiva prieteni, când am descoperit Cruise Control-ul Adaptiv și Lane Assist-ul, funcții care fac mașina să meargă cam singură pe autostradă, iar pe pasageri să se minuneze ca de o magie adevărată, când văd volanul mașinii mișcându-se singur pentru a urma traiectoria firească a drumului.
A doua implică un vecin foarte simpatic, care dădea târcoale mașinii la câteva zile după ce am adus-o acasă. Îl salut, mă întreabă ce este. Îi spun Honda, iar el răspunde: Așa roșie și frumoasă, am crezut că e Ferrari!
Ce legătură găsești între automobilul tău Honda și profesia pe care o ai?
Cred că toate lucrurile pe care le fac urmează același set de valori. Cum nu-mi doresc să fac vreodată o fotografie banală, nu puteam opta nici pentru o mașină care să se piardă într-o mare de alte mașini în trafic. Honda Civic nu se confundă cu nimic altceva, așa că era alegerea evidentă.
Apoi, portbagajul încăpător este mai mult decât perfect pentru echipamentul pe care trebuie să îl car adesea cu mine. Chiar este plăcut să am vreo ședință foto de câteva zile în afara orașului și să nu fie nevoie să aleg între încă un bliț sau un schimb de haine. În portbagajul ăsta încap atât de multe lucruri, încât mi-aș mai cumpăra echipament. Și haine. În plus, dacă vreodată am prea mult timp liber și nu am ce fotografii noi să adaug la portofoliu, pot oricând să scot mașina la o sesiune foto. 🙂
Dacă mâine ți-ai vinde automobilul, ce i-ai spune viitorului proprietar despre el?
Sincer să fiu, nu cred că mașina asta are nevoie de reclamă, așa că poate doar aș sublinia că motorul de 1.5l știe atât să fie economic, cât și distractiv, atunci când îți dorești asta. De fapt, este principala caracteristică a mașinii, din punctul meu de vedere. Reușește să fie distractivă, fără să sacrifice aspectul practic, și știe și să ruleze economic, dacă asta vrei.
Care a fost cel mai lung drum pe care l-ai făcut cu Honda ta?
Probabil că răspunsul va fi oarecum dezamăgitor, dar cel mai lung drum cu Okami a fost până la Sâmbăta de Sus, deci numai vreo 270 de km, dar călătoria este memorabilă pentru că am făcut-o alături de alți posesori de Honda Civic, generatia 10, din clubul Honda Civic X România. Mersul în coloana de Civic-uri a fost ceva nou pentru mine, dar și destul de obositor – mersul în coloană e mai complicat decât pare. 🙂