Cutia automată îți face călătoria mai puțin complicată
- 02.10.2019
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- 2 Comments
Odată urcați în mașină, trebuie să respectăm mai multe reguli, în primul rând pentru siguranță: punem centura, reglăm scaunul și apoi, oglinzile. Modul în care conducem este și el supus unor reguli: respectarea vitezei regulamentare, a indicatoarelor rutiere și a semafoarelor. La școală nu ne-au învățat, însă, despre cum putem prelungi viața cutiei de viteze. Astăzi, vorbim despre cutia de viteze automată, varianta preferată de mulți dintre cei care conduc în marile aglomerații urbane. Ca să te bucuri cât mai mult de fiabilitatea ei, am adunat câteva ponturi pentru a-i purta de grijă. Le așteptăm și pe ale tale!
Poate o să ți se pară banal, dar înainte de a comuta între Drive și Reverse, trebuie să te asiguri că mașina nu se mai mișcă deloc! Din neatenție, unii schimbă din Drive în Reverse, chiar și când mașina mai rulează puțin, iar asta poate duce la probleme grave mai târziu. Ai răbdare și acordă cutiei o secundă în plus pentru a putea schimba cât mai corect, înainte de a ridica piciorul de pe frână şi de a accelera.
Fie vară, fie iarnă, e bine să lași mașina să se încălzească puțin, înainte de următoarea călătorie, mai ales că uleiul din cutia de viteze se încălzeşte mai greu decât cel din motor. În funcţie de temperatura aerului şi a uleiului, această adaptare poate dura câteva secunde. E important să nu uiți să asiguri periodic mentenanța cutiei! Pentru a te asigura că totul e ca la carte, mergi la reprezentanță, deoarece multe cutii pot avea secţiuni izolate de lubrifiere sau componente suplimentare care trebuie schimbate odată cu uleiul. Ține minte! Odată îmbătrânit, uleiul își pierde proprietățile și asta poate duce la defectarea rapidă a cutiei sau a unor componente ale ei. Nimeni nu și-ar dori asta, mai ales că, una dintre cele mai scumpe piese ale automobilului este… Da, cutia de viteze.
Uneori, pot apărea sunete și reacții ciudate în timpul funcționării cutiei automate și transmisiei. Ignorarea acestor simptome poate duce până la a nu mai putea pune în mișcare mașina, chiar dacă benzină există în rezervor.
Poate că nu te-ai gândit, dar și utilizarea unei roți de rezervă poate avea impact asupra duratei de viață a cutiei de viteze automate. Când folosești roata de rezervă, nu te baza pe ea mult timp. Rolul ei este să te ajute până la service, ca să poți remedia problema. De asemenea, ține cont că nu trebuie să treci de 80 de km/h atunci când una dintre roți este de rezervă.
Atenție și la depășirea capacității de tractare! O supraîncărcare a mașinii poate deteriora componente ale cutiei de viteze.
Important, mai ales iarna: după ce ajungi la destinație, nu uita vreun consumator pornit! Descărcarea completă a bateriei duce la blocarea cutiei. Pentru a putea deplasa automobilul, e necesară deblocarea cutiei din modul Parking, iar modul în care poți face asta diferă de la un model Honda la altul. Pentru a ști exact ce trebuie să faci, cere ajutorul specialiștilor de la reprezentanță. În niciun caz nu încerca să forțezi selectorul, pentru că îl vei deteriora…
Știm cu toții cât de prețioase sunt locurile de parcare, iar atunci când găsești unul, primul instinct este să nu-l ratezi. Atunci când parchezi în pantă și cuplezi cutia de viteze în Parking, se va deplasa câțiva centimetri, până se va opri. Pot exista situații când la pornire, trecerea cutiei din Parking în Drive să vină la pachet cu un zgomot neplăcut. Asta înseamnă că transmisia este solicitată mai mult decât ar trebui, suportând toată rezistenţa în locul frânei de mână. Chiar dacă ai acționat-o și pe cea din urmă, contează ordinea comenzilor: înainte de a trece în Parking, se trage frâna de mână. Vei vedea că sunetul o să dispară. La pornirea ulterioară, nu vei mai auzi acel zgomot neplăcut. Cutia își va demonstra fiabilitatea în timp, iar tu vei ști că ai făcut tot ce a ținut de tine pentru a prelungi durata de viață a transmisiei tale automate.
O verificare periodică în service contribuie la o durată de viață extinsă a cutiei de viteze automate. Te așteptăm la reprezentanța Honda by Asko Group, unde tehnicienii noștri vor asigura operațiunile de mentenanță specifice modelului tău Honda.
Tu ce preferi? Cutia automată sau pe cea manuală? Compară-le la un test-drive!
2 Comments
Bună ziua, am o honda accord(automata) din 2011, luata recent, este adevărat ca atunci când stau la semafor cu motorul pornit trebuie sa o scot pe neutru (N)? Astfel protejez cutia sau nu? Mulțumesc
Nu scoate levierul din poziția De la semafor. Aceasta va duce în timp la degradarea cutiei automate înainte de vreme. Poziționarea levierului în poziția N se face doar la o staționare mai lungă cu motorul pornit.