În ultima vreme, planurile pe termen lung au fost puse în paranteză, așa că ne adaptăm și căutăm soluții de pe o zi pe alta: spontane, cu minimă organizare, dar cu entuziasm maxim. Ce rămân? Amintiri frumoase și convingeri, lucruri atât de greu de obținut în perioada pe care o traversăm! Din categoria asta face parte și excursia noastră de vinerea trecută: l-am scos pe CR-V la aer curat și habar n-avea prin câte teste va trece! Bine, ca să fim sinceri până la capăt, și noi aveam doar o vagă idee despre ce va urma…

A sunat alarma la 5 dimineața, dar eram în picioare de la 4:45, că deh… nerăbdare! Am vrut să părăsim devreme Bucureștiul, ca să evităm orice aglomerație care apare după ce fac oamenii ochi. Am setat pe hartă „Traseul Strategica” și iată-ne pe Autostrada București-Pitești! Prima semnalizare dreapta- spre benzinărie: am luat cafea, am făcut plinul, apoi am pornit spre destinație, cu obiectivul ca următoarea oprire să fie la altă altitudine.

Mulți consideră că drumul pe autostradă este plictisitor, dar cu CR-V chiar devine plăcut. În primul rând, datorită scaunelor, care te fac să te simți chiar mai confortabil decât în fotoliul de acasă. Autostrada devine locul perfect să descoperim ce înseamnă pilotul automat adaptiv. Până la Pitești, piciorul drept s-a odihnit: n-am apăsat aproape deloc frâna și nici accelerația, și nu pentru că am fi fost doar noi pe șosea, ci pentru că CR-V a preluat controlul. Dar nu absolut: atenția la drum și comenzile au stat la cel de la volan!

Îngerul Honda Sensing și-a întins din nou aripile, ca la fiecare drum: ne-a avertizat în oglindă și acustic, când vreun grăbit apărea în unghiul mort și a ținut banda singur tot timpul. Firește, am avut mâinile pe volan! Iar când am trecut prin localități, am activat limitatorul de viteză inteligent: CR-V citea semnele de circulație și își adapta viteza la limita impusă în zona pe care o traversam.

Ei bine, în tot acest timp, ne-am jucat „Ce încape într-o valiză?“ și „Capitalele“, până când ne-am ofticat că nu găsim cuvinte. Am găsit, în schimb, indicatorul care arăta drumul spre Transalpina și la zece minute după ce am virat la dreapta, au început să ni se înfunde urechile.

Urcarea pe Transalpina a fost destul de aglomerată. Am întâlnit pe traseu mai multe mașini decât ne așteptam, zonele de oprire erau pline, așa că am hotărât să ne vedem de drum. La un moment dat, când începi să cobori, drumul se bifurcă. Nu era un indicator vizibil spre locul în care ne-am propus să ajungem, dar ne-a salvat harta! Am părăsit asfaltul și am continuat spre Muntele Latoriței.

Drumul Strategic are în jur de 50 de kilometri. Este o continuare a Transalpinei, mai degrabă o soră mai în vârstă. Pornește de la Drumul Regelui, de la 1.915m altitudine, și a fost construit de germani în timpul Primului Război Mondial. Dacă ai fi venit acum câțiva ani la Rânca, Transalpina era asemănător cu Drumul Strategic, un adevărat culoar off-road, care nu putea fi parcurs atât de ușor ca în zilele noastre.

După doi kilometri cu mult verde în stânga și-n dreapta, din sens opus apare o mașină. Am tras de volan cât mai aproape de marginea drumului, i-am făcut loc să treacă și am așteptat să se apropie. Am făcut și semn să oprească, eram curioși dacă cei din mașină ne pot spune mai multe despre cum e drumul:  „Aveți ceva de mers, iar o porțiune va fi mai greu de parcurs la un moment dat. Cu mașina dumneavoastră, sigur puteți trece!”, au fost vorbele unui bărbat de la stâna din apropiere, care ne-a dat mai mult curaj să avansăm.

Primii cinci km au fost simpli, doar denivelări care erau înghițite foarte bine de CR-V. Am oprit să admirăm peisajul și să facem câteva poze pe care să le păstrăm ca amintire.

Te-ai fi gândit vreodată că ai putea ajunge cu mașina în astfel de locuri? Privind spre cer, am zărit creste impresionante și turme de oi. Am zis că neapărat trebuie să ajungem la ele! Înainte să continuăm traseul, am cules câteva afine bio, erau la fiecare pas!

După o oră de urcat, îi mulțumeam în gând celui care a inventat tracțiunea 4X4 pentru astfel de automobile. La un moment dat, am întâlnit cele mai bune mașini de tuns iarba: o cireadă de vite, care nu voiau nicicum să se dea din calea noastră. Firește, doar noi eram pe teritoriul lor! Apoi au început să apară corturi. Am crezut că sunt turiști, dar, de fapt, era o adevărată comunitate acolo, erau mulți oameni care culegeau afine.

Urcarea a fost dificilă și uneori a trebuit să analizăm cu atenție linia pe care să o alegem, mai ales când am ajuns la partea abruptă despre care ne-au povestit cei pe care i-am întrebat despre traseu. Pe lângă sistemul excelent de 4×4 al CR-V-ului, ne-a surprins plăcut și ajutorul dat de sistemul ESP. Acesta s-a asigurat că atunci când mașina era suspendată în două sau trei roți, puterea se ducea la roțile care aveau aderență. A meritat tot efortul, pentru că am ajuns într-un loc cum vezi numai prin documentarele de la TV! Imaginează-ți stânci imense puse-ntr-un cerc, îmbrăcate în verde smarald, iar cercul să se adâncească. Și-n depărtare- o casă mică din lemn.

Am oprit din nou, ne-am încărcat bateriile și l-am lăsat pe CR-V să se odihnească, în timp ce am făcut fotografii pentru următorul wallpaper. Liniștea întâlnită aici nu se compară nici măcar cu meditația făcută la exercițiile de yoga.

După, am început coborârea, care a fost plină de adrenalină: drum atât de strâmt, încât dacă voiam să oprim, puteam coborî toți trei din mașină pe o singură parte. Și cu mare grijă, căci exista riscul să punem piciorul în hău! Din fericire, servodirecția făcea ca manevrele să fie controlate foarte ușor.

Un fluier puternic urmat de un lătrat de câine ne-au anunțat că trebuie să oprim, pentru că urmează o barieră: sute de oi care nu puteau fi depășite, alt semn că suntem pe drumul cel bun. Ele au început să urce, noi ne-am continuat coborârea cu geamurile deschise: erau îmbietoare mirosul de mentă și imaginea brazilor din jur, iar în scurt timp, căsuța minusculă văzută în zare a ajuns la dimensiuni reale. CR-V a făcut o treabă excelentă! Singurul lucru care ar fi putut să-l deranjeze a fost praful depus într-un strat destul de gros. A fost singura dovadă că provocările drumului și-au lăsat amprenta asupra lui.

În sfârșit, prindem semnal la telefon și ajungem la baza Traseului Strategica. Întâlnim oameni în pustietate, oprim și îi întrebăm dacă am ajuns bine: ne zâmbesc și ne spun: Drum bun! Firește, doar ne continuam traseul pe asfalt. Și am plecat spre București: pe sensul opus, bară la bară, deci: ce bine că ne-am trezit când alții încă visau! Drumul înapoi ni s-a părut mai scurt: nu ne-am mai chinuit creierul cu multe cuvinte: am dat volumul muzicii tare și ne-am bucurat de apus!

După o zi lungă purtați de CR-V, sentimentul pe care ni-l lasă este cel de convingere: le are pe toate! Pe autostradă ajunge ușor la 130 de km/oră, în vârf de munte denivelările sunt confortabile, iar porțiunile dificile de pe drumurile forestiere nu sunt o provocare pentru el.

A fost o experiență pe care o recomandăm și ne-am dori să o trăiești și tu alături de CR-V! Pentru că, într-adevăr, rămâi cu o stare de bine. Toate au un început, așa că te așteptăm în showroom-urile noastre, ca să îl descoperi și să-l conduci!:)

P.S: Modelul din imagini este Honda CR-V Executive, 1.5 VTEC Turbo 4×4.